Pentru informaţii oficiale despre Granturile SEE accesaţi www.eeagrants.org


Formarea personalului şi voluntarilor
 
În perioada 24.06.2015 – 01.07.2015, InterCultural Iceland a realizat formarea personalului şi voluntarilor din cadrul proiectului „CRESC în Vrancea! - Copiii remigraţi în Vrancea - educaţi, sprijiniţi, consiliaţi!”.
Cursul Sensitization training to improve positive interaction and inclusion of the remigrant children” a fost organizat şi susţinut de Guðrún Pétursdóttir, formator şi manager general al InterCultural Iceland (partener 3 în cadrul proiectului) şi a avut ca obiectiv principal formarea profesioniştilor implicaţi în proiect pentru relaţionarea cu copiii remigraţi şi dezvoltarea capacităţii de înţelegere a impactului pe care experienţa interculturală îl are asupra dezvoltării acestor copii.
La curs au participat, în 3 sesiuni de formare, peste 90 de profesionişti care vor desfăşura activităţi specifice în cadrul proiectului, certificarea competenţelor formate fiind realizată de instituţia organizatoare."